Un om ales (ca noi)

Am decis intr un final (dupa indelungi lupte intre emisferele cerebrale) sa va povestesc o intamplare, aparent banala, despre cum ne-am intalnit noi (eu si C ), rataciti fiind, cu un stimabil domn si cainele sau.

Se intampla zilele trecute, pe frumoasele meleaguri ardelenesti. Mergeam pierduti pe dealurile din Turda, in cautarea unui drum spre centru. Cum am ajuns in situatia asta? Iesisem din Salina (pe care va recomand sa o vizitati – e ca sarea-n bucate) pe alta iesire decat cea corecta si ne-am vazut in fata unei intersectii, in incapacitate de a alege vreo varianta, probabil din cauza ca aveam pareri diferite si nu vroiam sa ne contrazicem (ce caractere alese avem ! ), asa ca am ajuns la un compromis si am ales sa o luam pe mijloc, de-a dreptul peste dealuri. Prin iarba si tufe si tantari si soarele bronzandu-ma doar pe o parte … dar ce nu fac eu in numele dragostei?!  :D  Dupa un timp, cand ne aflam din nou, oarecum, in alta dilema (alta decat cea a intersectiei ), am zarit doi oameni pe o margine de sant. Firi antisociale cum suntem, ne-am propus sa trecem neobservati, dar n-a fost sa fie. Vorba aia, de ce te temi, de aia nu scapi. Si asa ne-am pomenit de vorba cu unul dintre domnii in cauza; s-a oferit sa ne insoteasca o parte din drum, spre ingrijorarea mea (sceptica din fire ) care nu reuseam sa vad in el altceva decat un factor de stres. De ce? Pentru ca arata ca un homeless, prafuit, murdar, neras, carand in urma lui un caine imblanit doar pe jumate, accesorizat cu vreo 4 cusaturi recente pe spate si abdomen. Avea o barba mai lunga decat a Preacuviosului Patriarh Daniel si un par mai ceva decat al Tinei Turner.  Cainele, pe care ulterior am aflat ca il cheama Ulise, avea o lesa improvizata din sarma. Foarte lunga, galbena. De vreo 5 metri. Cand l-am vazut asa, ranit si cu sarma la gat, m-am gandit ca cine stie prin ce batai o fi trecut si cate o fi indurat saracul.

Deja am scris destul de multicel si nimic la subiect. Ma ingrijorez. Am sa scurtez fiindca stiu ca am tendinta sa ma pierd in detalii.

Am aflat de la acest personaj cate putin din istoria locurilor pe care tocmai le vizitasem, ne-a povestit cum sta treaba cu salina, cu dealurile, cu bisericile si fiecare din ce epoci dateaza. Incet, incet se infirma convingerea mea ca avem de-a face cu un om al strazii. Devenise interesant si l-am ascultat mai cu atentie. Tot atunci am aflat ca Ulise avea 4 copci in urma unor muscaturi ale altui caine si m-am linistit cand am auzit ca a fost dus la veterinar, ingrijit si ca a avut parte de toata dragostea stapanului, pe care, tot ulterior, am aflat ca il cheama Zamfir. Zamfir si Ulise al sau, la momentul intalnirii noastre, se intorceau din drumetie, unde au scris pentru bloguri, ca mai usor iti gasesti inspiratia in natura. In rucsacul prafuit pe care il purta in spate, statea pitulit bine un laptop, din tastele caruia se nasteau zilnic posturi pentru cele 4 bloguri . Nu imi venea sa cred ca dadusem peste un bloger si nu imi puteam inchipui ce idei pot iesi dintr- un asa trup. Tot ce ne-a povestit a venit din suflet, a fost cu bunatate si liniste. Ne-a aratat pe unde sa ajungem si ne-am despartit, nu inainte de a ne oferi cartea lui de vizita. Am ramas mult timp melancolica, uimita si curioasa cum si despre ce scrie acest om . Ma gandeam cat de tare pot sa insele aparentele si ce discrepanta majora e intre exteriorul si interiorul lui, cum l-am judecat dupa lungimea barbii si cat de proasta a fost judecata mea.

Ajunsa acasa am intrat pe pagina lui si, din nou, am ramas uimita de ce am vazut. Un om destept, frumos pe dianauntru, cu talent si imaginatie, pasionat de natura si fotografie, legat de locurile in care traieste, de oamenii pe care ii cunoaste si care ii sunt prieteni.  Ulise e camaradul lui nelipsit pentru care poarta o dragoste pe care unii oameni nu sunt capabili sa o simta pentru alti oameni. E un Om care isi merita statutul si care nu traieste doar ca sa se afle in treaba. Face din fiecare zi una deosebita, atata pentru el cat si pentru cei care il citesc.
Nu degeaba am zis ca va povestesc despre un Stimabil domn. Chiar e stimabil!
morala : aparentele inseala! (banala vorba dar verificata)

Mai jos sunt linkuri spre doua dintre blogurile sale.

http://zamfirpop.wordpress.com/

http://blogulise.wordpress.com/